Calatorii,Preparate Romanesti,Mediterana,Asia,Franta,Slow Food.

duminică, 18 iulie 2010

Ciorba Radauteana.

Daca-i radauteana, sa fie radauteana!Din batrani,stiu ca gospodinele luau o gaina grasa,o taiau, o opareau si o puneau intr-o oala mare cu toate legumele ce le gaseau in gradina.Tot acolo puneau o capatana de usturoi zdrobit,boabe de piper si o foaie de dafin .Se fierbea atat de mult, incat carnea se rupea de pe os, iar legumele,puse intregi la inceput,se sfaramau usor cand le luau in mana.Scoteau toata carnea si o separau de oase,iar supa o strecurau, iar legumele le pasau fin,fin cat sa treaca prin sita.Puneau iarasi oala pe foc,si din galbenusuri,smantana acra si doua linguri de faina,faceau o legatura trainica .Cu legatura asta tineau ele ciorba legata ca smantana.In timpul asta,intr-o tigaie larga,aruncau oleaca de afumatura,taiata maruntel si o lasau asa la foc mic,nici sa nu se arda,nici sa steie cruda.Tot acolo mai puneau ele,o ceapa tocata asa marunt,si un morcov razuit pe cea mai mica razatoare.Si nu plecau de langa tigaie pana cand uleiul din tigaie nu se facea galben ca soarele,dar aveau grija sa nu arda ceapa sau morcovii.La urma ,puneau un polonic de ciorba sa fiarba in tigaie ,sa nu fie toate alea crude,apoi le puneau in ciorba,sa dea fata galbena mancarii.La urma sarau,care avea lamai ,storcea o lamaie,care nu ,punea doua linguri de otet sau mai multe,daca avea barbat betiv,altele lasau ciorba asa,ca era smantana destul de acra. Trageau ciorba la marginea plitei,sa fiarba asa,fara clocote,sa nu se taie,si toata treaba asta dura cateva ore,dar aveau timp gospodinele.Nu ca acuma,cu doua pulpe si o lingura de supa la plic,gata mancarea.Ei ,da ca sa aiba de toate,faceau pe blatul mesei,o gramajoara de faina,iar in mijloc puneau un ou,si faceau o coca tare ,o intindeau si faceau niste taitei de casa,maruntei ca sa nu se umfle tare in ciorba. Si puneau taiteii scuturati de faina, in ciorba fierbinte.Carnea,care o framantau in maini, sa ramana suvite mari,care o taiau in cuburi mari,sa nu se mai farame si mai tare in ciorba.Asa statea ciorba pe marginea plitei,la cald pana ajungea gospodarul acasa,s-o manance fierbinte,cu mujdei si cu ardei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu